luni, 24 august 2009

Frimituri de vacanta

Timpul vine peste noi si uneori ne darama mult prea repede, furandu-ne visele pastrate cu grija de atata timp: “cand o sa fiu eu mare o sa…”. Ei bine, am ajuns sa fiu o mica mare si acum visele mele s-au ratacit..au alergat spre un alt univers si nu reusesc sa le mai intalnesc. De ceva timp dau din rascrucere in rascrucere si ajung sa aleg un drum diferit de cel care duce spre visele mele. E ca si cum alerg continuu intr-un labirint a carei iesire nu o gasesc , si sper sa nu-mi pierd rabdarea si sa renunt.
As fi vrut ca timpul sa se opreasca iar eu sa nu fiu nevoita sa ma hranesc cu frimituri de vacanta. Parca nu am timp sa respir-iau o gura mare de aer dar nu-mi ajunge decat pentru catva timp si se risipesete mai curand de cat ma astept si iar am nevoie si iar si iar si niciodata se pare ca nu ma satura gura de aer luata. As vrea sa pot striga in gura mare „vreau vacanta“ si toata lumea sa ma inteleaga si sa-mi dea voie, sa nu ma judece ca tin asa de mult la cuvantul „vacanta“. Inca nu vreau sa-l transform in “concediu”. Ma deprima.

2 comentarii:

Ana Maria spunea...

de acord intru totul

dianalarisa spunea...

hai, inca fii fericita ca ai ajuns la malaiesti. eu una iti dau vacanta.